Consumul de alcool și productivitatea angajaților.

Aproape la fiecare eveniment din viață, în funcție de emoțiile și starea lor de dispoziție, oamenii obișnuiesc să consume băuturi alcoolice. Pentru unele persoane consumul de alcool devine o problemă din ce în ce mai greu de gestionat. De obicei acestea ajung să consume alcool peste limite din dorința de a depăși o criză, o stare de depresie sau un eveniment stresant ce a apărut în viața personală sau la locul de muncă. Există angajați care obisnuiesc să consume alcool de plăcere sau din obișnuința de a asocia situații plăcute și neplăcute cu consumul de alcool. Pentru cele mai multe persoane, excesul și consumul de alcool în anumite condiții poate determina apariția dependenței fizice si psihice. Gestionarea eficientă, tratamentul și ieșirea din spirala descendentă a dependenței, presupune de cele mai multe ori apelarea la servicii de specialitate, consiliere psihologică individuală și de familie acolo unde este cazul.

Consumul abuziv și dependența de alcool poate transforma un angajat competent într-unul neproductiv sau inapt pentru muncă:

G. Popescu de 43 de ani este mecanic cu peste douăzeci de ani de experiență în domeniul mecanicii fine. Este cel mai experimentat și mai valoros mecanic al companiei dar care în ultimele luni, pe fondul unor tensiuni pe plan familial, manifestă serioase probleme legate de consumul de alcool: întârzie la serviciu, este neatent și irascibil, se accidentează și solicită des concedii medicale, calitatea muncii sale este sub așteptări și în ciuda avertismentelor cu concedierea venite din partea conducerii, continuă să manifeste lipsă de interes pentru angajamentele luate la muncă. Conducerea companiei are de ales între concedierea lui cu costul recrutării și instruirii unui nou angajat sau păstrarea lui dar cu costul aferent tratamentului și recuperării din dependență.

Persoanele afectate de abuz și dependența de alcool, manifestă în mod frecvent scăderea capacității de discernământ și de luare a deciziilor, a capacităților de concentrare a atenției, a timpilor de reacție, apariția mai devreme a oboselii fizice și psihice, instabilitate emoțională, agresivitate, depresie, scăderea motivației pentru muncă. Aceste probleme pot deteriora relațiile dintre angajați și pot dauna imaginii și reputației companiei.
Chiar dacă un angajat consumă alcool în afara orelor de serviciu, consumul poate deveni o problemă serioasă cu efecte negative asupra eficienței și performanței la locul de muncă. Un angajat afectat fizic și psihic de consumul de alcool se expune pe sine sau pe cei cu care lucrează la un risc crescut de accidente de muncă, la scăderea eficienței, preciziei, productivității, la deteriorarea relațiilor cu superiorii sau cu colegii. Compania este supusă la costuri suplimentare din cauza fluctuației de personal, concediilor medicale prelungite, recrutarea și instruirea noilor angajați.

Alco-Stop – workshop pentru prevenirea și soluționarea problemelor legate de consumul de alcool în rândul angajaților.

Previa oferă programul Alco-Stop pentru angajații companiilor și celor responsabili din compartimentul resurselor umane. Acesta este un workshop pentru prevenirea și soluționarea problemelor legate de consumul de alcool în rândul angajaților. Managerii de resurse umane pot afla cum pot gestiona mai eficient situația unui angajat valoros pentru companie dar care are în același timp serioase probleme de consum. Participanții pot afla ce se poate face concret pentru a ajuta o persoana să-și depășească problema abuzului sau dependenței de alcool.
Programul Alco-Stop furnizează informații actualizate despre dependență, din domeniul medical, al psihologiei, sociologiei și neuropsihologiei. Sunt prezentate și discutate metodele de tratament disponibile pentru persoane cu probleme de abuz sau dependență de alcool.

Alexandru Lescau,
psiholog clinician, consilier în psihoterapia dependențelor
realizator al programului Alco-Stop
allescau@gmail.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s